Cel mai frecvent tip de cancer hepatic este carcinomul hepatocelular/ hepatocarcinomul.

Etiologie și factori de risc

  • Ciroza – afecțiune cronică a ficatului care presupune dezvoltarea fibrozei la nivelul țesutului hepatic, înlocuind țesutul hepatic sănătos și astfel împiedicându-l să funcționeze normal. Cele mai importante cauze de apariție a cirozei sunt reprezentate de consumul abuziv și cronic de alcool, infecția cu virusuri hepatotrope (în principal virusul hepatitei C și virusul hepatitei B);
  • Hepatita virală B – boală infecțioasă a ficatului cauzată de virusul hepatic B;
  • Hepatita virală C- boală infecțioasă a ficatului cauzată de virusul hepatic C;
  • Consumul de alcool;
  • Fumatul;
  • Obezitatea și diabetul zaharat;
  • Aflatoxine – substanțe toxice, considerate carcinogeni hepatici care apar prin contaminarea alimentelor cu anumiți fungi;
  • Hemocromatoza – boală ereditară în care fierul este absorbit într-o cantitate foarte mare în organism;
  • Steatoza hepatică – reprezintă acumularea de grăsime la nivelul ficatului;
  • Deficitul de alfa 1 antitripsina – afecțiune ereditară cauzată de lipsa unei proteine hepatice – alfa 1 antitripsina care blochează funcția distructivă a unor enzime, putând duce la afectare pulmonară sau hepatică;
  • Porfiria cutanată – afecțiune ereditară cauzată de o tulburarea sintezei hemului (fracțiunea neproteică a hemoglobinei), caracterizată prin acumularea în țesuturi a unor substanțe intermediare ale acestei sinteze, porfirinele;
  • Dieta – alimentele cu conținut crescut de grăsimi și carnea roșie;
  • Substanțe chimice: arsenic, pesticide, ierbicide, clorura de vinil, tutun și produșii de ardere din țigarete etc.

Simptome

  • Creșterea în volum a abdomenului;
  • Umflarea picioarelor (edeme gambiere);
  • Scăderea în greutate fără o cauză aparentă;
  • Colorarea în galben a tegumentelor și albului ochiului (icter sclero-tegumentar);
  • Mâncărimea pielii (prurit generalizat);
  • Lipsa poftei de mâncare;
  • Dureri abdominale sub coaste în partea dreaptă;
  • Grețuri +/- vărsături;
  • Oboseală și slăbiciune;
  • Scaun deschis la culoare, alb (acolic).

Diagnostic

  • Teste de sânge – care pot arăta o funcție anormală a ficatului (coagulograma – timpul de protrombina, numărul de trombocite, probele hepatice – transaminaze, bilirubina, fosfataza alcalină, gama glutamiltransferaza- GGT, proteinele totale, albumina);
  • Dozare marker tumoral alfa feto-proteina;
  • Teste de imagistică – ecografia abdominală – metodă imagistică neinvazivă și atraumatică, bazată pe ultrasunete, care presupune vizualizarea organelor intrabdominale;
  • Tomografia computerizată (CT) – realizează o serie de imagini detaliate a anumitor regiuni din corp, aceste imagini sunt preluate din diferite planuri; pentru o evidențiere mai bună a regiunii explorate se utilizează substanța de contrast;
  • Rezonanța magnetică nucleară (RMN) – metodă imagistică care se folosește de un câmp magnetic și de pulsuri de radiofrecvență pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe și țesuturi ale corpului omenesc; pentru o mai bună vizualizare se poate utiliza și substanță de contrast;
  • Biopsia hepatică – manopera care presupune recoltarea unui fragment de țesut hepatic, prin introducea unui ac fin prin piele până la nivelul ficatului sub ghidaj ecografic (puncție ecoghidată percutană), care ulterior va fi analizată la microscop.

Tratament

  • Tratamentul chirurgical – care presupune îndepărtarea părții afectate din ficat;
  • Transplantul hepatic – care presupune îndepărtarea ficatului bolnav și înlocuirea lui cu un ficat sănătos de la altă persoană;
  • Terapia ablativă – procedura prin care celule canceroase pot fi omorâte – există mai multe tipuri de ablații: utilizând căldura, laserul, radiații (radioterapia) sau prin injectarea unui tip special de alcool direct în formațiunea tumorală;
  • Chimioterapia – tratament antitumoral, care folosește anumite medicamente în scopul distrugerii celulelor canceroase; aceasta poate fi administrat înainte de tratamentul chirurgical (chimioterapia neoadjuvantă) cu scopul reducerii în dimensiuni a formațiunii tumorale pentru a putea fi ulterior îndepărtată chirurgical sau, poate fi administrat după tratamentul chirurgical (chimioterapie adjuvanta) cu scopul distrugerii celulelor canceroase care ar putea deja fi răspândite în organism;
  • Radioterapia – tratament antitumoral, care folosește raze X de intensitate mare sau alte tipuri de radiații ce sunt capabile să distrugă celulele maligne; poate fi ca în cazul chimioterapiei de doua tipuri: neoadjuvantă sau adjuvantă;
  • Radiochimioterapia – presupune combinarea chimioterapiei cu radioterapia, cu scopul creșterii eficientei acestora;
  • Terapia biologică/imunoterapia – utilizează substanțe produse de organism sau sintetizate în laborator cu scopul întăririi sistemul imunitar în lupta acestuia cu cancerul.
  • Embolizarea – procedura prin care sunt blocate vasele de sânge care ajung la formațiunea tumorală; aceasta metodă poate fi uneori combinată cu chimioterapia (chemoembolizare) sau cu radioterapia (readioembolizare).